Fenomen bizar în ocean: Din prădător feroce a devenit vânat, devorat de un prădător misterios

Într-un incident surprinzător în lumea maritimă, un rechin feroce din specia porbeagle, cunoscut în mod normal drept un prădător de vârf, a devenit el însuși pradă în adâncurile oceanului. Totul a ieșit la iveală după ce semnalul unui dispozitiv de urmărire montat pe aripioara unui rechin a început să transmită în largul apelor Bermudelor, la cinci luni de la eliberarea sa. Acest caz a fost documentat ca fiind primul din lume în care un rechin a fost devorat de un alt prădător mai mare în marea deschisă din sud-vestul Bermudelor.

Rechinul care și-a pierdut viața și puii

Incidentul a fost un șoc pentru oamenii de știință, care monitorizau evoluția rechinului folosind un dispozitiv de urmărire prin satelit. Rechinul era o femelă îngravidă din specia porbeagle, una dintre speciile vulnerabile ale Atlanticului, iar evenimentul a încărcat situația cu un sentiment tragic, pentru că, odată cu dispariția femelei, au pierit și puii ei aflați în dezvoltare. Această specie de rechin trăiește în oceanele Atlantic și Pacific de Sud, dar și în Marea Mediterană, iar indivizii ating dimensiuni impresionante de până la 4 metri lungime și 230 de kilograme.

Studiul, publicat recent în jurnalul Frontiers in Marine Science, susține că dacă aceste date sunt verificate și se confirmă autenticitatea lor, ar putea avea un impact major asupra conservării acestor specii, deja considerate pe cale de dispariție de către Organizația Națiunilor Unite. „Prădarea uneia dintre femelele noastre îngravidă a fost o descoperire neașteptată”, a afirmat Brooke Anderson, co-autor al studiului, scrie The Independent.

Porbeagle-ii sunt cunoscuți pentru ciclul lor reproductiv lent. Chiar dacă aceștia pot trăi între 30 și chiar 65 de ani, femelele încep să se reproducă abia la 13 ani. Acestea dau naștere la doar patru pui o dată la unu sau doi ani, după o perioadă de gestație între opt și nouă luni. Din acest motiv, populațiile de rechini porbeagle nu se pot recupera rapid din cauza pescuitului excesiv sau a pierderii habitatului, fiind extrem de vulnerabile.

Urmărirea unui prădător feroce într-o transformare neașteptată

Pentru a studia această specie vulnerabilă, oamenii de știință au capturat și eliberat câțiva rechini porbeagle în apropiere de Cape Cod, Massachusetts, în 2020 și 2022. Fiecare dintre aceștia a fost echipat cu un dispozitiv de urmărire prin satelit, capabil să transmită coordonatele ori de câte ori aripioara ajungea deasupra suprafeței apei.

Una dintre femelele monitorizate, având aproximativ 2,2 metri lungime, a fost cea implicată în acest fenomen neobișnuit. Oamenii de știință sperau să obțină date valoroase despre habitatele importante pentru femelele și puii lor nou-născuți. Totuși, după cinci luni de la eliberarea sa, eticheta de urmărire a început să transmită semnale din largul Bermudelor, sugerând că dispozitivul s-a desprins.

Datele colectate au arătat că în timpul celor cinci luni, rechinul a înotat la adâncimi de 100-200 de metri noaptea și 600-800 de metri ziua, indicând că petrecea majoritatea timpului sub apă. Însă, din 24 martie 2021, pentru aproximativ patru zile, rechinul a rămas constant la adâncimi între 150 și 600 de metri, sugerând că a fost în mod sigur prădat.

„Doar o singură explicație era posibilă: în acea zi, nefericitul porbeagle a fost vânat și devorat de un prădător mai mare”, au concluzionat cercetătorii. În acea zonă, doar două specii de rechini pot fi suficient de mari pentru a vâna un porbeagle matur: rechinul alb mare și rechinul mako cu înotătoare scurte. Cercetătorii suspectează că cel mai probabil vinovatul este rechinul alb mare, dat fiind că rechinul mako tinde să se scufunde la adâncimi mai mari în timpul zilei.

Această descoperire neașteptată sugerează că interacțiunile dintre prădătorii mari din ocean sunt mult mai complexe decât se credea până acum. „Adesea considerăm că rechinii mari sunt prădători de vârf, dar cu ajutorul tehnologiei moderne am început să descoperim că interacțiunile dintre prădătorii mari pot fi mult mai complexe”, a declarat Dr. Anderson. El a subliniat că este nevoie de mai multe studii pentru a încerca să estimăm frecvența cu care rechinii mari se vânează între ei.

Această descoperire ne arată că oceanul rămâne un teritoriu plin de mistere, în care până și cei mai feroce prădători pot deveni pradă în fața unor forțe nevăzute.